Vladimir Putin, incapabil să-și miște mâna dreaptă. Reacția președintelui Rusiei când a fost atacat de țânțari

Publicat: 31/07/2022, 22:55

Sănătatea președintelui Rusiei a fost pusă din nou sub semnul întrebării după ce au apărut noi imagini cu Vladimir Putin incapabil să-și miște brațul drept.

Putin se afla la un eveniment la care acesta a acuzat SUA că sunt cea mai mare amenințare a Moscovei.

Vladimir Putin, în vârstă de 69 de ani, a vizitat un muzeu militar, în cadrul unui weekend de festivități care au marcat Ziua Marinei Ruse, sărbătorită tradițional în ultima duminică din luna iulie.

Conversația cu fiica ministrului apărării, întreruptă de țânțari

Președintele rus a fost surprins vorbind cu Ksenia, fiica ministrului apărării, când țânțarii au început să-l deranjeze în zona feței.

Moment în care Putin s-a comportat destul de bizar, conform Dailymail.

Putin a interpretat o mișcare anormală, ridicându-și brațul stâng în încercarea de a goni insectele din apropierea sa, în timp ce brațul drept i-a rămas inert lângă corp.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×